Alte nutrimente

Imprimare

Apa

Accesul liber la apă potabilă curată ajută la prevenirea deshidratării, ale cărei simptome le reprezintă pielea uscată lipsită de elasticitate la ciupire, capilare sanguine care nu se umplu cu uşurinţă, ritm cardiac mai accelerat și febră puternică. Câinii și pisicile deshidrataţi în proporţie de 10% riscă să moară rapid. Monitorizarea consumului de apă al acestor animale este deosebit de importantă, în special, pe măsură ce acestea înaintează în vârstă. Consumul sporit de apă poate fi un indiciu al diabetului zaharat sau a declanșării unei afecţiuni renale.

Câteva informații de bază

Apa (H2O), cea mai bine-cunoscută substanţă organică, reprezintă un constituent major al corpului animalului (75% la naştere și 60% la vârsta adultă). Este cel mai important nutriment pentru viață, în termeni absoluţi și relativi, fiind implicată în toate funcţiile fiziologice majore. Grăsimea corporală conţine numai 15% apă, scheletul 50%, muşchii 75% și sângele 83%. Pisicile au reputația de a consuma puţină apă deoarece au capacitatea de a-şi concentra urina. Cu toate acestea, în cazul în care concentraţia este prea ridicată, apare riscul formării de cristale și al formării de calculi, drept pentru care pisicile trebuie încurajate să consume lichide.

Rolul pe care îl joacă în corp

Apa

Apa îndeplineşte numeroase roluri esenţiale pentru viaţă:

  • mediu ideal de dispersie pentru nutrimente și deşeuri;
  • mediu optim pentru toate reacţiile biochimice;
  • reglarea temperaturii corporale;
  • lubrifierea articulaţiilor, ochilor și urechii interne (transmiterea sunetelor).

Surse naturale

Există trei surse de apă:

  • băuturi, care reprezintă sursa principală;
  • alimente, care pot avea un conţinut de apă între 10% (crochete) și 85% (conserve) apă;
  • reacţii de oxidare în nutrimente (de exemplu, 1 g de lipide oxidate produce 1,07 g de apă în corp)
  • facebook
  • youtube